Soția lui Gabi Tamaș, unul dintre cei mai apreciați fundași din România, face furori pe rețelele de socializare. Ioana Tamaș arată extraordinar de bine la cei 35 de ani pe care îi are.
Gabi Tamaș (39 de ani), actualul jucător al celor de la Concordia Chiajna, a avut o viață tumultuoasă. Considerat unul dintre cei mai rebeli fotbaliști români, ba chiar a fost și la închisoare, Tamaș și-a găsit întotdeauna liniștea în brațele soției sale, Ioana, care i-a stat aproape la bine și la greu.
Ioana și Gabi Tamaș și-au unit destinele în 2012, însă povestea lor de dragoste a început în urmă cu aproape 20 de ani, mai exact în 2004. Cu toate că au avut o relație presărată cu numeroase certuri și împăcări, fotbalistul și șatena au decis să-și întemeieze o familie. Ioana și Gabi au împreună și o fiică, pe Selena, în vârstă de 11 ani.
„Fetiţa îl iubeşte şi îl adoră pe Gabi. Mergem în vacanţă, ne-am obişnuit. Suntem împreună de 14 ani. Ne-am acomodat. Stau o lună, mă întorc, dar cea mică nu mai poate lipsi de la şcoală. Trebuie să mă împart cum pot. Ea e răsfăţata lui tati, încerc să păstrez o linie, o educaţie, o stricteţe. Îşi mai doreşte (n.r. un copil) şi eu îmi doresc… dacă o să fie, nu zic nu. Noi ne-am cunoscut când eu aveam 16 ani şi el 20… Am crescut alături de el. Gabi îmi face cadouri mereu şi a avut încredere în mine mereu”, declara, în 2018, Ioana Tamaş, potrivit Cancan.
Soția lui Gabi Tamaș, fostul fundaş al FCSB-ului, își încântă mereu fanii pe pagina personală de Instagram. Aceasta este de o frumuseţe ieşită din comun și face senzație cu fotografiile în costum de baie, postate în mediul online. De precizat și faptul că Ioana Tamaș nu s-a ‘tunat’, ca majoritatea soțiilor de fotbaliști.
Pentru cei care nu știu, Ioana Tamaş a practicat gimnastica şi a urmat cursurile Facultăţii de Sport, cu specializarea „schi alpin”. Din nefericire, partenera lui Gabi Tamaș nu a urmat acest drum. După ce a născut, Ioana s-a apucat intens de sport, iar acum a devenit o împătimită a fitness-ului, drept dovadă fiind și pozele cu ea de pe Instagram!
Gabriel Tamaş a fost întotdeauna criticat că are probleme cu alcoolul, însă actualul fundaş de la Concordia Chiajna mărturisea că nu mai este deranjat de acest aspect. Totodată, fotbalistul dezvăluia cum se distra pe vremea când juca la West Bromwich Albion.
„Nu ştiu exact, eu achit şi acum. Câteva mii de euro. Ieşeam cu echipa în oraş, la West Brom, de Christmass Party. După Boxing Day mergeam undeva în Glasgow sau în Paris. Luam camere la hotel şi seara la club. Era clubul închiriat doar pentru noi. Înainte de club stăteam la bar şi mâncam, beam şampanie sau cine ce voia. Beam alcool, fără alcool nu merge la distracţie. Şi Băgam cardurile în frapieră. Venea ospătarul şi trăgea câte un card. Şi ultimul card care rămâne, ăla plătea nota. Acolo erau peste 10 mii de pounds. Făceam poză la notă”, spunea Gabriel Tamaş în podcastul Victory Extra Time.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER